Miercuri, 15 februarie, orele 11,00, Casa Memorială „N. Iorga” a organizat şi găzduit, în „sala de oaspeţi”, o întâlnire-dezbatere, consacrată poetului Miron Radu Paraschivescu, locuitor al Văleniului de odinioară.
Au participat profesorii: Valentin Emil Muşat, Elena Matei, Nicolae Stoica, Ion Bocioacă, Traian Cepoiu, editor, scriitor şi un auditoriu iubitor de poezie.
Elevii Grupului Şcolar Agromontan „Romeo Constantinescu”, coordonaţi de profesoara de română Maria Visoschi şi profesoara de muzică Cremona Rotaru, au pus în scenă o dramatizare, după volumul „Amintiri” (copilăria lui M.R.P.) şi un recital de cântece ţigăneşti. În atmosfera patronată de spiritul marelui Iorga, profesorii prezenţi au evidenţiat scriitorul avangardist de presă Radu Miron, poetul Whitmanian, Maiakovsckian M.R.P., autorul rafinatelor „Cântice ţigăneşti”. Poetul ridică romanţa vulgară şi cântecul de mahala spre o demnitate literară, fascinat fiind de „poezia pură”, adoptând principiul că „poetul nu spune lucruri ce nu s-au mai spus”. S-au evocat secvenţe de album despre M.R.P. la Văleni – un personaj elegant şi straniu, cu grădină, casă şi măr înflorit, un spirit abstract pentru târgoveţii de odinioară ai urbei.
Versurile citite subliniază „emoţia intelectualizată” de „poet publicabil”. Ceea ce a suscitat interesul publicului prezent şi chiar a organizatorilor, a fost filmul documentar consacrat poetului M.R.P., realizat şi conceput de distinsul profesor Valentin Emil Muşat. O peliculă emoţionantă, demnă de invidiat de orice pretenţios cineast. Filmul ne invită subtil în casa poetului vălenar, în ambientul intimităţii sale, înconjuraţi de obiecte simple şi preţioase, dintr-un secol trecut.
Ne veghează spiritul mut al lui Miron şi ne inundă versurile savuroase, însoţitoare ale casei, grădinii, pietrei funerare. Muzica lui Vivaldi ne plimbă prin „locul nemuririi sale” şi ne şopteşte stinse versuri „de lampă”.
Pentru câteva momente, profesorul V. E. Muşat devine gazdă spirituală în casa nemuzeu a lui M.R.P. Nu ştim ce să facem: să inspirăm aroma stihurilor sale?, să atingem vulgar cu privirea puţinele lucruri rămase într-o casă invadată de nimeni? Vizionăm filmul şi conchidem: spiritele profunde se găsesc în timp şi comunică incandescent. Coborâm treptele Casei Memoriale N. Iorga mai trişti cu un gând, mai bogaţi cu un vers: „Un clopot fără limbă, mut sunt cărui doar vântul sună uneori alarma”.
„Veţi înţelege că sunt o vioară/ Prieteni, care cântă să nu moară”.
Camelia NEAGU
