«

»

Dec 09

MINTEA DE PE URMĂ A PRIMARULUI “CARE ESTE” LA VĂLENII DE MUNTE

ziarul-valenii-primar-mircea-nitu-rusinat-bisDupă ce ziarul nostru a spus în repetate rânduri, în fiecare an, după ce consilierii PDL au pus problema în Consiliul Local, după ce numeroşi cetăţeni ai oraşului şi-au exprimat nemulţumirea şi nedumerirea cu privire la organizarea festivităţilor prilejuite de Serbările Toamnei în Parcul Central al Oraşului Vălenii de Munte, iată că şi mintea primarului nostru se trezeşte şi, străfulgerată ca de un fior lăuntric, decide ca anul acesta (ultimul din mandatul său, dă Doamne!), Serbările Toamnei să se desfăşoare în Piaţa Centrală a Oraşului. Un spaţiu generos şi dotat logistic cu cele necesare unui astfel de eveniment.

FESTIVALUL USL

Oficialităţile prezente la cea de-a XIV-a ediţie a Serbărilor Toamnei la Vălenii de Munte au fost: Mircea Niţu, primarul oraşului, Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean care nu a scăpat prilejul de a ne recita o poezie, în stilul domniei sale, trădându-l pe Mihai Viteazul în favoarea lui Ştefan cel Mare, nelipsitul de la orice fel de activitate USL – Adrian Manta, consilier judeţean PSD, senatorul invizibil prin colegiu, Teodor Meleşcanu, veşnic nerasul Georgicã Severin şi, bineînţeles, nu se putea fără, Iulia Mărgăritescu, consilier local PSD.
Au lipsit de la această manifestare reprezentanţi ai PDL. Dar, cea mai importantă absenţă a fost aceea a Domnului Deputat al Colegiului 5, Valea Teleajenului, Mihai Cristian Apostolache care nu a fost invitat. Probabil că reprezentanţii administraţiei locale şi ai celor două partide PSD şi PNL s-au speriat foarte că le va fi umbrită imaginea. Este încă o dovadă că ranchiuna personală a domnului primar Mircea Niţu este mai presus decât interesul colectivităţii locale care l-a ales pe Domnul Deputat Mihai Cristian Apostolache să-i reprezinte interesele în Parlamentul României!
Faptul că a fost un lucru pozitiv organizarea Serbărilor Toamnei în piaţa oraşului s-a văzut şi din observaţiile făcute de unii consilieri locali şi recu-noscut chiar de primarul însuşi:
“ – Consilier local Berteanu Traian : referitor la festivităţile privind “SERBĂRILE TOAMNEI – 2011, LA VĂLENII DE MUNTE “, a ieşit o treabă foarte bună. Au fost multe persoane din foarte multe zone ale ţării, cărora le-a plăcut foarte mult.
– Consilier local Crivăţ Ştefan: eu vreau să laud festivalul şi chestia cu piaţa a fost extraordinară. şi din punctul de vedere al organizării a fost extraordinar.
– Consilier local Ilie Mihai – Viorel: a fost frumos festivalul.
– Primar ec. Mircea Niţu: şi pe comercianţi i-am întrebat pe sărite cum a mers vânzarea şi au spus că a fost bine”

FESTIVAL CONFISCAT ŞI MANIPULAT ÎN SCOPURI ELECTORALE
DE IULIA MĂRGĂRITESCU

Nu mică mi-a fost mirarea când, de la microfonul festivalului, am auzit-o pe doamna Irina Loghin îndemnându-ne s-o votăm, la alegerile locale de anul viitor, pe doamna Iulia Mărgăritescu! Asemenea manipulare ordinară, eu, personal nu am mai întâlnit. Să amesteci folclorul românesc, să mânjeşti “Festivalul Naţional de Muzică Populară “Irina Loghin” cu mesaje electorale spuse pe faţă, fără pic de ruşine, este un act incalificabil pentru acela care, până una alta, este directorul Casei de Cultură care, prin definiţie, ar trebui să fie depozitarul valorilor moral-spirituale ale poporului român. În loc să vegheze ca aceste ingerinţe să nu se întâmple, să nu aibă loc nici măcar ca intenţie, Iulia Mărgăritescu, prin intermediul Irinei Loghin, pe care de altfel a plătit-o din banii publici, ai cetăţenilor acestui oraş, ne insultă bunul simţ elementar făcându-şi campanie electorală în nume propriu. Este scandalos şi condamnabil! Setea de putere i-a întunecat minţile şi acestei doamne care se visează noapte de noapte pe fotoliul primarului. Luptele interne din partidul roşu – PSD (acum se încãlzeşte Constantin Florin pentru funcţia de primar), îi fac pe aceştia să se mănânce între ei cu înverşunare şi să folosească orice prilej pentru a-şi promova propria persoană.
Iată cum s-a văzut acest lucru şi în Consiliul Local al Oraşului Vălenii de Munte (şedinţa din 31.10.2011):
“- Consilier local Piscan Ion: referitor la FESTIVALUL ŢUICII, după repetate intervenţii în Consiliul Local, pe parcursul a 3 ani ale consilierilor PDL s-a reuşit ca locaţia festivalului să fie piaţa oraşului acolo unde trebuia să se desfă-şoare şi în anii anteriori. Participanţii au fost numeroşi şi mulţumiţi de aceasta.
Deşi Festivalul nu are un caracter politic afişat, din păcate au fost evenimente care au contrazis acest lucru.
Astfel: 1. La protocolul desfăşurat la Casa de Cultură au fost invitaţi oameni politici numai de la USL (dl. Teodor Meleşcanu, dl.Mircea Cosma, dl. Georgică Severin). Deputatul Colegiului Vălenii de Munte – dl. Mihai Apostolache, care a fost ales de cetăţenii oraşului să-i reprezinte în Parlament, nu a fost invitat, cum nu au fost invitaţi nici alţi membri din conducerea PDL, fapt regretabil şi ruşinos.
2. S-a făcut campanie electorală pe faţă în favoarea candidaturii d-nei Mărgăritescu Iulia prin îndemn direct la votare din partea d-nei Irina Loghin, adresat participanţilor. Au fost folosite următoarele expresii: “Votaţi-o ca primăriţă, ca e fată bună, haideţi, vă rog eu s-o votaţi”.
Atât protocolul cât şi recitalul d-nei Irina Loghin, accentuez că au fost plătite din banii cetăţenilor care pot fi sau nu simpatizanţi ai USL sau ai d-nei Mărgăritescu Iulia.
Propun ca suma de bani achitată pentru recitalul d-nei Irina Loghin să fie suportată din banii de campanie electorală ai d-nei Mărgăritescu Iulia, care a oferit informaţii necesare artistei pentru o astfel de intervenţie, şi nu din banii publici.
– Consilier local Ilie Mihai – Viorel: a fost frumos festivalul, partea neplăcută a fost că s-a făcut campanie electorală.
– Viceprimar Gheorghe Vasile: sunt nemulţumit de faptul că s-au adus mulţumiri numai d-nei Mărgăritescu Iulia, fără a se aduce şi primarului, viceprimarului şi Consiliului Local”.
Ne întrebăm: oare cât va mai sta această doamnă în fruntea unei instituţii de cultură care înghite anual, de la bugetul local, peste 4 miliarde de lei, bani care se risipesc, nu se ştie pe ce?

CE-I MAI TRECE PRIN CAP PRIMARULUI NOSTRU?

Dacă aţi uitat vă reamintim noi: singura ctitorie a primarului “care este” la Vălenii de Munte se numeşteWC public! De acesta, în valoare de peste 65.000 de euro, Mircea Niţu (acest Vespasianus de Văleni), este foarte mândru. Prin urmare a iniţiat un proiect de hotărâre pe care l-a supus atenţiei Consilului Local spre aprobare, intitulat “Regulament pentru funcţionarea WC-ului public”. În ediţia viitoare a ziarului nostru vom publica integral acest proiect de hotărâre. Pentru că e de râs, dacă nu ar fi de plâns!

Print Friendly

Incoming search terms:

  • sedinte primarie valeni de munte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Citește articolul precedent:
SENZAŢIONALELE DEZVĂLUIRI ALE PRIMARULUI “CARE ESTE” LA VĂLENII DE MUNTE

Trecând peste faptul că primarul aştepta un răspuns din partea noastră până în data de 06 Mai 2011, cu privire...

Închide