«

»

Iun 02

Dreptul la replică: “Ştiinţa” obiectivităţii şi “arta” denigrării

Într-un articol intitulat “Dictatura din şcoli şi celebritatea internaută a oraşului Vălenii de Munte”, publicat în ziarul Vălenii, nr. 35, aprilie, 2011, autorul (bine intenţionat???) transformă (ca şi alţi colegi de presă) o păruială între două eleve ale Colegiului Naţional “Nicolae Iorga” într-un eveniment epocal şi mondial omiţând să spună (tot bine intenţionat???) că violenţa, în şcolile din lumea întreagă, este un fenomen frecvent, că şcoala (cel puţin cea românească) este importatoare de violenţă şi nu generatoare şi că asemenea lucruri nedorite, la Colegiul Naţional “Nicolae Iorga”, sunt foarte rare, poate şi datorită “adevaratei dictaturi instaurate” de directorul instituţiei amintite.

Am revăzut sensurile din DEX pentru termenul dictatură şi m-am liniştit. Comportamenul meu ca director n-are nicio legătura cu “adevărata dictatură”. Ba dimpotrivă, încurajez opiniile bine întemeiate, realizarea de acţiuni serioase şi responsabile, respectarea legislaţiei şcolare în vigoare şi cer să fim consecvenţi în stabilirea şi respectarea regulilor.

Consider că autorul anonim al articolului invocat (oare de ce n-a avut demnitatea să semneze şi să-şi asume afirmaţiile “corecte şi bine documentate”?), plecând de la comportamentul meu real, nutreşte speranţa de a fi descoperitorul unui nou sens, diametral opus celor acceptate şi consacrate, pentru termenul dictatură. Dacă aşa stau lucrurile, nu pot decât să mă bucur că îl ajut sa devină “celebru”. Sper să mă invite la decernarea unui eventual premiu al Academiei Române pentru “geniala” sa descoperire. În rest, poate că n-ar strica probarea unei adevărate deontologii ziaristice şi un surplus de morală autentică.

prof. Petre Vulpe

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Citește articolul precedent:
DICTATURA DIN ŞCOLI ŞI CELEBRITATEA INTERNAUTĂ A ORAŞULUI VĂLENII DE MUNTE

Primesc tot mai des semnale din partea cadrelor didactice că în Colegiul Naţional “Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, directorul...

Închide