O statuie, din satul Nucşoara (comuna Poseşti), cu faţa împietrită, bătrână şi parcă dezamăgită de tot ceea ce se întâmplă mai aminteşte de cel care a fost un mare gânditor iluminist şi-un bun cunoscător al filosofiei moderne, Eufrosin Potecă (1786 – 1858).
Născut pe meleagurile Nucşoarei, în noiembrie 1786, cu studii la şcolile înalte din apus, animat mereu de un sincer patriotism, susţinător al ideii de renaştere socială şi naţională a poporului român prin cultură, a protestat împotriva asupririi crâncene a ţăranilor până la ultima suflare. Îi iubea pe ţărani şi-i respecta. El însuşi provenea dintr-o familie de potecaşi. Potecă, elev silitor, cu o inteligenţă sclipitoare s-a făcut remarcat repede, iar în anul 1812 îmbrăca haina de călugăr. Acesta este şi momentul în care primeşte numele de Eufrosin, nume cu care va rămâne şi sub care va fi recunoscut. Îşi întrerupe în câteva rânduri cariera didactică, iar în anul 1820 pleacă în străinătate pentru a-şi desăvârşi studiile: în Italia (1820-1823) şi Paris (1823-1823) împreună cu Constantin Moroiu, Ion Pandele şi Simion Marcovici.
Eufrosin Potecă îşi însuşeşte patru limbi străine: greaca, latina, italiana si franceza, iar din ştiinţele pe care le studiase se lăuda cu geografia, istoria, logica, morala, filosofia, fizica, dreptul.
Revenit în ţară, inaugurează, la 1 octombrie 1825, cursul de istoria filosofiei la Colegiul « Sfântul Sava ». Susţinător al ideii renaşterii prin cultură a stăruit asupra înfiinţării de şcoli în limba română, iar drept dovadă a supremei devotări şi-a lăsat întreaga avere şcolilor pentru întreţinerea bursierilor şi plată suplimentară, pe 10 ani, a învăţătorilor din Gura Motrului şi Nucşoara.
În timpul ciumei din 1828, Eufrosin Potecă pleacă la Pesta, unde timp de un an, tipăreşte “Filosofia cuvântului şi-a năravurilor”. Revine în ţară în 1829, iar in 1830 este demis din postul de profesor la „Sfântul Sava”, ca în anul 1832 să fie trimis ecumen la mănăstirea Gura Motrului, în exil, consecinţă a ideilor sale radicale şi-a conflictului cu tiranii vremii.
În anul 1840 vine în satul său natal, Nucşoara, pentru a asista la târnosirea bisericii clădite din dania lui, dar pleacă nemulţumit de faptul că banii i-au fost cheltuiţi în alte scopuri şi nu pentru biserică. Bolnav de ficat şi de “năduf” moare la 10 decembrie 1858 la mănăstirea Gura Motrului, unde este şi îngropat.
Anul acesta se împlinesc 220 de ani de la naşterea lui Eufrosin Potecă, fecior de potecaş, ajuns la rangul de mare cărturar al vremii sale, ce-a adus o contribuţie esenţială la crearea terminologiei filosofice româneşti, folosind în cursurile sale, în mod propriu, cuvinte ca: observaţie, axiomă, experienţă, lege, ontologie, cosmologie, psihologie sau logică. De asemenea a îmbogăţit limba literară prin folosirea de neologisme şi-a insuflat ţăranilor ideea de libertate şi dreptate.
Eufrosin Potecă a fost unul din cei ce-au izbândit. Şi-a asigurat un loc în timp, iar meritul îi aparţine în totalitate, căci niciodată astfel de locuri nu se rezervă, ci se câştigă.
Tatiana BĂJENARU