«

Iun 05

TOPUL CELOR MAI ÎNTUNECATE ZODII. AFLĂ CE SE ASCUNDE ÎN SUFLETUL LOR!

zodii-întunecateSe știe că Scorpionul este adesea numită una dintre cele mai întunecate zodii și pe bună dreptate. Dar celelalte zodii care fac parte din acest top te vor uimi. Află de ce spun astrologii că sufletele lor sunt pline de umbre întunecate.

SCORPIONUL, SUFLETUL NEGRU PRIN EXCELENȚĂ

Chiar dacă se spune despre Scorpioni că au sufletul negru, și culoarea neagră poate fi strălucitoare și poate avea frumusețea ei. De ce e văzut astfel Scorpionul? Pentru că el este asociat, pe roata zodiacului, cu Casa morții. Dar negru simbolizează la această zodie nu doar moartea, ci și renașterea, reinventarea și redescoperirea sufletului. Pe de altă parte, negru înseamnă pentru această zodie mister, taine, secrete și o pătrundere profundă a lucrurilor pe care alții nu le văd.

TAURUL, PE LOCUL 2 PRINTRE CELE MAI ÎNTUNECATE ZODII

Puțină lume vede partea neagră din sufletul Taurilor. Ei sunt sociabili, amabili, empatici și deschiși, dar își păzesc cu strășnicie adăvarata fire să nu o vadă decât oamenii cei mai prețioși din viața lor. Iar partea întunecată a Taurilor constă în ambiția lor nemăsurată și tendința puternică de a deveni prea posesivi cu cei pe care îi iubesc.

RACUL ARE NUANȚE NEGRE CU LUCIRI DE ALBASTRU

Sufletul Racilor este complicat, sinuos, dificil, tensionat, în nuanțe foarte închise, de un negru cu luciri albastre, melancolice, așa cum e marea înainte de furtună. Nu-i ușor să le intri în voie când se supără pe tine. Iar emoțiile lor sunt întotdeauna greu de exprimat. Sensibilitatea și nesiguranța lor îi face să fie așa de întunecați și greu de înțeles.

CAPRICORNUL ESTE ÎNTUNECAT, DAR ÎN SENSUL BUN

Dintre cele mai întunecate zodii, Capricornul pare să fie una atipică. Este întunecat, dar pozitiv. Pentru că nuanțele întunecate pe care le are sufletul Capricornilor îi atrage pe ceilalți ca un magnet. Este vorba de persoanele de sex opus, în primul rând. Femeile vor considera întotdeauna mai atrăgător un Capricorn serios, tăcut și posomorât, decât un Vărsător care vorbește prea mult!

Sursa: libertateapentrufemei.ro

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Citește articolul precedent:
PIETTA GLASS FESTIVAL 2016, LA VĂLENII DE MUNTE/PRAHOVA

Duminică, 07.08.2016, a avut loc o manifestare devenită deja tradițională pentru comunitatea din Vălenii de Munte: „PIETTA GLASS FESTIVAL 2016”....

Închide